O clipă străvezie mă desparte de o nouă zi. Zugrăvesc din cuvinte case şi ţărmuri de mare, iubiri eterne şi despărţiri. Le-arunc pe o foaie şi desenez fugitiv o inimă.
Poate soarele străluceşte mai tare iarna. Poate că vara mea e una înfrigurată, cu zăpadă şi pete albe, pictate pe cer de mâna Lui.
Poate eu nu am niciun rost acum, în acest peisaj autumnal, simplu, monoton.
Ochii-ţi verzi întrec cu mult smaraldele.
Priveşte-mă în ochii nisipii şi vorbeşte-mi. Vorbeşte-mi în iubire, vorbeşte-mi în indiferenţă. El vorbeşte în anotimp magic.
Mă ridic. Mă ridic şi mă îndepărtez de tine şi de toamnă, de tăcerea care-mi şopteşte cu glas stins. Mă îndrept spre casa micuţă din colţul străzii pustii. Îmi pare atât de departe! Îţi simt respiraţia. Am garanţia că pot continua. Privesc înapoi, cu teamă şi poate cu nesiguranţă. Drumul e şi el părăsit.
Au trecut 7 secunde.
Poate soarele străluceşte mai tare iarna. Poate că vara mea e una înfrigurată, cu zăpadă şi pete albe, pictate pe cer de mâna Lui.
Poate eu nu am niciun rost acum, în acest peisaj autumnal, simplu, monoton.
Ochii-ţi verzi întrec cu mult smaraldele.
Priveşte-mă în ochii nisipii şi vorbeşte-mi. Vorbeşte-mi în iubire, vorbeşte-mi în indiferenţă. El vorbeşte în anotimp magic.
Mă ridic. Mă ridic şi mă îndepărtez de tine şi de toamnă, de tăcerea care-mi şopteşte cu glas stins. Mă îndrept spre casa micuţă din colţul străzii pustii. Îmi pare atât de departe! Îţi simt respiraţia. Am garanţia că pot continua. Privesc înapoi, cu teamă şi poate cu nesiguranţă. Drumul e şi el părăsit.
Au trecut 7 secunde.
"Aşteptarea... Cel mai ingrat timp."
Aştept. Continui să aştept. Orice mesaj asemeni celor de-altădat', orice zâmbet dulce.
''Care e idealul tău?''
''Tu. Tu eşti idealul meu. Am considerat mereu că atingi perfecţiunea.''
Nici nu ştiu de ce ţi-am spus aceste lucruri. Poate pentru că mă simt mai bine, mărturisindu-ţi ce însemni pentru mine.
21:17. Ceasul meu, pe jumătate mort şi mut, indică ora 21:17. Silabisesc organic secunda.
Am învăţat că timpul poate schimba multe. Au trecut ani, s-au risipit iubiri. Amintiri, zâmbete, despărţiri dureroase. Ce-aş mai fi fără ele? Un suflet dezrădăcinat.
Mi-ar plăcea să plouă. Ar fi ideal să plouă. O ploaie senină. Ştiu ce-mi vei spune. Că viaţa mea e mai plictisitoare decât rubrica meteo.
Eşti depărtarea, eşti apusul, eşti răsăritul... Eşti totul şi totuşi eşti nimic. Eşti ploaia - lasă-mă să fiu pământul.
Cineva îmi bate în geam. Îmi întorc repede privirea. Nu... sunt doar lacrimile anonime ale unei toamne triste.
''Încerci să dormi iar cu faţa lipită de stele?''
Îmi zâmbeşti cu subînţeles. Mă cuprinzi uşor, ţinându-mă aşa ore în şir.
Sentimentele au reînviat. Ca în fiecare e-mail, ca în fiecare vis.
''Care e idealul tău?''
''Tu. Tu eşti idealul meu. Am considerat dintotdeauna că atingi perfecţiunea.''
