Miroase a poveste de iarnă, a sentimente viscolite de timp. Ninge peste secunde, ninge cu clipe de februarie, ninge cu noi. Aștept, aștept orice. Cerul a vărsat prea multe lacrimi înghețate. Am visat prea mult, am așteptat prea mult... Ninge cu clipe-nghetate de-așteptări.
Timpul îngheață-n noi și-ngheata sufletul în timp. Pot să jur c-am văzut o inimă înlemnită, care cerșește iubire într-un colț de stradă. E oarbă și totuși poate vedea.
Într-o zi, m-am întâlnit și eu cu cineva. Cu timpul meu. M-am dovedit prea posesivă, se pare...
După cum cred că ai observat, frazele mele nu se leagă. Am prea puține de spus și totuși mă pierd în cuvinte. Poate pentru că e prea puțin timp. La ora asta, pașii oamenilor se îndreaptă spre alte deveniri. Ei nu-și doresc să asculte un discurs aparent banal.
Timp irosit? Timpul e înghețat, e împietrit, deci pot irosi câte cuvinte vreau. Cuvinte fragile, cuvinte de sticlă, dar totuși cuvinte.
N-am auzit demult cuvintele acelea. Da, ele, cele la care te gândești acum. "Te" și "iubesc". Să zic că au trecut în neființă, de nu le mai folosești acum?
Mie mi s-a spus că sunt veșnice. Ca și iarna din sufletul tău. Nu, te rog! Nu mă-ntreba dacă e zăpadă... Nu știu cum e în sufletul lui, pentru că nu sunt acolo. Nu fac parte din el și nici nu am făcut vreodată. Tot ce știu e că este o iarnă continuă. Iarnă de cuvinte înghețate, litere din iarna sufletului tău.
Nu mă-ntreba ce-am vrut să spun. Am vrut să spun, dar tu va trebui să înțelegi.
Sufletul tău e o metaforă a iernii. Vară trecută am implorat soarele să-ți încălzească inima. Ce păcat că nu mi-a ascultat rugămintea...
Miroase a poveste de iarnă, a sentimente troienite de timp. Ninge peste secunde, ninge cu clipe de februarie, ninge cu noi. Aștept, aștept orice. Cerul a vărsat prea multe lacrimi înghețate. Am visat prea mult, am așteptat prea mult... Ninge cu clipe-nghetate de-așteptări. Ninge, și nu se va opri curând.
