luni, 9 iulie 2012

7 minute din viață


 S-a rupt cerul în două astăzi, picăturile reci de ploaie nu mai contenesc să se prelingă ușor pe geamul înghețat de așteptări.
 Mai e puțin până să vină trenul. Calc ușor pe covorul de frunze de rugină, ce foșnesc ușor, ce cântă aceeași notă la nesfârșit, jucându-se pe portativul pământului.
 Plouă și mai tare. Plouă cu rouă înghețată, cu frunze... Oare s-a oprit și jocul ăsta e doar în mintea mea? Oare imaginația-mi zice să mă îndrept spre alte deveniri, spre lumile cu soare etern? Plouă cu soare, e senin și plouă? Nici eu nu mai știu...

Păsări negre zboară nesigur. Ai zice că și ele vor să plece. În aer e-acum un amestec arămiu, căci vântul puternic a ridicat și câteva frunze uscate și continuă să plouă necontenit... Ca și cum ploaia cântă, pământul e pianul, Dumnezeu este cel care alege notele, cel mai bun dirijor al ploii și-al sufletelor noastre, cel care transfigurează sentimentele în frunze uscate, ciorchini de sare, nori și speranțe plumburii.
 Trenul a ajuns. Oamenii aleargă grăbiți, inghesuindu-se, fiind astfel convinși că au un loc, că n-au rămas singuri. Îmi ridic încet valiza roșie, mă îndrept apoi spre tren, încerc să trec prin mulțime, să nu-mi fi plătit degeaba biletul către speranță, către o lume însorită, fericită.
 Brusc, o avalanșă de cuvinte mi se derulează prin minte. Și ploaia se oprește, făcând loc pe cer unui soare de aur. Ploaie, soare, dezamăgiri, zâmbete, lacrimi... Le am aici pe toate. Poate că sunt amețitor de dureroase, poate extrem de frumoase, tot ce știu sigur e că sunt ale mele. Eu le-am trăit, eu le-am simțit.
 Îmi las valiza, și vântul aleargă ușor.
 Îți las și ție un zâmbet, sunt sigură că ai nevoie de el. Eu am întotdeauna unul, îl port mereu cu mine. Iar când sunt tristă, lacrimile zâmbesc pentru mine.
 Îți mai las un minut, să-l transformi tu în oră sau secundă. De-acum e timpul tău. Prețuiește-l, trăiește-l, sau lasă-l să plece. Îți dau valiza mea, eu rămân aici.
 Astăzi nu mai plec. Trenul vieții m-a adus, și n-am de gând să trăiesc cu impresia că mi-am pierdut timpul călătorind prin clipe și-amintiri.
 Sper să mă ierți pentru că am rămas. Dar e mai bine așa, iar eu sunt mândră de alegerea făcută. Îți garantez, este frumos.