Unde eşti, copilărie?

Câteva vrăbii zboară în stol. Fac gălăgie. Ciripesc. Măcar au glas. Au glas ca să spună ce simt. Nu, se pare că le încurc cu oamenii. Cu unii oameni. Cei care pot zbura. Însă eu nu sunt unul dintre acei oameni. Picăturile de ploaie îmi udă hainele şi părul, odată de un şaten strălucitor. Inima îmi bate nebuneşte când aud cum iarba foşneşte. E doar sunetul ploii... Oare cum ar suna simfonia picăturilor de ploaie? Hmm… Copilării. Poate că e bine să plouă. Poate că ploaia va spăla trecutul. Trecutul…
Când spun acest cuvânt, îmi amintesc imediat de copilărie. De copilăria minunată pe care am avut-o. Mai bine ploaia ar lăsa doar amintirile frumoase. Amintirile…
Amintirile sunt închise în jurnal şi în memoria noastră, care va pieri la un moment dat. În jurnal îţi aşterni visele pe hârtie, chiar realitatea… Dar văzută prin „retina” ta, prin prisma sensibilităţii proprii. Când eram mică, scriam ceva în jurnal şi apoi rupeam foaia. Sunt o perfecţionistă: mi se părea că am scris prea mare, prea mic, prea urât. Nu-mi plăcea ce scrisesem. Adică nu-mi place ce visez? Visele…
Deschid jurnalul, în care am păstrat comorile zilelor de demult. Încerc să desluşesc acel scris mărunt. Îl înţeleg. Prima însemnare m-a făcut să zâmbesc.
„Mai aveam 5 minute să salvăm lumea. Soarele apusese pentru ultima dată. Alergam pe străzile prăfuite ale oraşului, neştiind de unde vin şi unde mă îndrept. Zeci de ambulanţe scoteau sunetul lor specific. Am tresărit până şi la adierea vântului tomnatic. Începuse să plouă torenţial. Mă trezeam.”
Copilăria înseamnă fantezie. Copilăria înseamnă… cea mai frumoasă etapă a vieţii, tot ce-şi poate dori cineva. Unde eşti, copilărie? Unde ai plecat şi de ce ai făcut-o atât de repede? Rămân cu ochiii aţintiţi spre geam şi întind încet mâna, până când mă lovesc de ceva. Sticla rece e un scut care mă blochează, nereuşind să ies din cameră. Sticla poate fi asemănată cu maturitatea, copilăria fiind balconul, unde vreau să merg. Înaintarea în vârstă ne opreşte să ne gândim la copilărie. Înaintarea în vârstă ne opreşte să ne mai întoarcem la acea etapă a vieţii. Sticla e atât de rece… Maturitatea e atât de rece…