Confesiuni de sfârșit de mai

În ultimele nopți, s-a prelins durere pe obrajii mei. Un amalgam de sentimente a bătut din nou la poarta inimii și i-am deschis fără să mă gândesc. Am stivuit totul într-o mansardă a gândurilor. Tristețe, fericire, confuzie. În compoziția aerului s-a adăugat și disperarea, pe care recunosc c-o inspir aproape-n fiecare zi. Toată fericirea construită dispare, însă, odată cu plecarea ta. Singurătatea e cea mai mare pedeapsă pe care mi-o poți oferi. Asta e una din marile mele slăbiciuni - nu pot trăi fără tine, acum. Nu pot trăi fără acel "te iubesc",  "noapte bună" sau fără să număr orele rămase până când te vei întoarce. Sunt atât de fericită cu tristețea asta și-atât de tristă cu fericirea asta... E clar că-s bolnavă de tine. Mi-ai acaparat fiecare celulă. Mă faci să zâmbesc, să plâng, să îmi arăt cele mai bune sau cele mai rele părți. Mă faci să te iubesc și să-ți iert fiecare greșeală, neînsemnată sau uriașă, repetată sau făcută o singură dată. Te implor, însă, nu profita de asta. Știi că e o boală incurabilă. Însă, spre deosebire de oamenii care întind mâna spre cer și cerșesc încă o zi în care să vadă lumina soarelui, eu am ceva diferit. Eu nu mor o singură dată, nu e ceva irecuperabil. Eu mor când nu ești aici și învii când te întorci; e deja o rutină. 

Dacă îți spun că te iubesc, înseamnă că îți voi prețui fiecare celulă, fiecare imperfecțiune. Îți voi iubi zâmbetul, îți voi șterge lacrimile.  Voi iubi felul în care îmi va bate inima atunci când îți voi auzi vocea. Voi iubi îmbrățișările și săruturile tale. Însă... voi iubi și felul în care te enervezi sau serile în care voi adormi plângând. Voi iubi și distanța. Pentru că țin atât de mult la tine pentru tot ceea ce ești, nu numai pentru calitățile pe care le ai. 

E greu, însă tu faci totul să pară ușor. Din păcate pentru mine, e un lucru de care nici eu, nici tu nu suntem capabili. Nici cel mai bun prieten al tău sau oricare altă persoană căreia îi povestesc despre tine. E legat de... cât de mult te iubesc. Avem o singură viață, am o singură șansă să-ți demonstrez. Încerc să profit pe cât posibil, însă pare că timpul trece prea repede. Viața asta nu-i de ajuns - nu pentru mine. Oricum am rămas datoare, pentru că nu ți-am zis că te iubesc timp de... aproape 16 ani. 

Știi, nu sunt ok mereu. Nu sunt puternică deloc. Și cei 300 km complotează cu ploaia - planul lor malefic a fost să mă deprime. Au reușit! De fiecare dată când plouă, mă uit pe geam și-mi doresc să fiu lângă tine. Ce tot zic?! Mi-aș dori mereu să fiu lângă tine. Însă ceea ce e important e că... într-o dimineață, nu voi mai vedea doar o pernă goală. O să văd cel mai frumos zâmbet din lume - zâmbetul unui om fericit pentru că i-am făcut micul dejun. Orice dimineață începe mai frumos cu un "te iubesc". Sigur n-ar mai conta că ar fi luni sau sâmbătă - aș iubi fiecare zi mai mult, pentru că aș fi acolo. Pentru tine, lângă tine, cu tine. 

Am auzit că oamenii au idealuri în viață. Ei bine, viața mea ideală e... alături de lucrurile aparent simple, dar care mă fac fericită. Mă regăsesc mereu în artă. În muzică, pentru că Dumnezeu mă va lăsa să-ți aud vocea. În pictură, pentru că ochii tăi sunt mai frumoși decât toate privirile așezate vreodată pe pânză, cu culorile sufletului. În literatură, pentru că-mi spui mereu cele mai frumoase cuvinte. În iubire, pentru că mă lași să te descopăr, să te aștept, să fiu a ta, să... te ador.